--- NOU !!!  Octombrie 2020 ---

 

ARHITECTURA URBANĂ ÎN TRANSILVANIA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

DANIELA MARIA PUIA


Prefață: Prof. Univ. Dr. Arh. NICOLAE LASCU


Editor: Pro Cultura Publisher

București, România, 2020

ISBN 978-606-94265-8-6

Limba: română

296 pg.

Format: 15.5x22.5 cm 

Copertă cartonată și supracopertă

Tipar și legătorie: Dinasty Books Proeditură și Tipografie, București

   


   Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură


 

Volumul dedicat arhitecturii urbane în Transilvania în perioada interbelică se bazează pe o documentare amplă și un studiu extins al surselor și studiilor existente, reunind informații din surse și domenii diverse, de cele mai multe ori doar punctuale, pentru a contura și prezenta o imagine cuprinzătoare a practicii constructive din zona și perioada studiată.

Cartea prezintă și analizează critic arhitectura urbană în 31 dintre orașele Transilvaniei în perioada interbelică. Au fost identificate și prezentate 170 de construcții și peste 60 dintre arhitecții care au realizat proiectele acestora. Pentru înțelegerea aprofundată a practicii arhitecturii în orașele Transilvaniei interbelice, lucrarea detaliază contextul general în aspectele sale politice, administrative, legislative, sociale și culturale, evidențiind principalele aspecte care au determinat / influențat / condiționat practica arhitecturii. Prezentarea și analiza arhitecturii urbane interoghează în primul rând  cine, ce și cum a construit  sau care sunt, în ce constau și ce a determinat practicile constructive în Transilvania în perioada interbelică.

Lucrarea urmărește permanent relevarea cât mai multor aspecte diferite ale practicii constructive din perioada și aria de interes și înțelegerea lor în contextul larg al arhitecturii românești interbelice, cu aspectele ei naționale, regionale și particulare și, nu în ultimul rând, moderne. Prin complexitatea și diversitatea informațiilor conținute și prin structura prezentării, volumul se constituie într-o sursă valoroasă pentru cunoașterea arhitecturii, patrimoniului cultural și istoriei locale.

 

LIBRĂRII PARTENERE

logo_libraria_eminescu.png logo_librarium.png


 

Trebuie subliniat, încă de la început, ineditul cercetării în raport cu studiile de istoria arhitecturii de până acum, într-o direcție prea puțin cunoscută până în prezent.[…] Daniela Puia demonstrează cu multă claritate că arhitectura mediului urban transilvănean este un barometru foarte sensibil și real al dezvoltării și transformărilor modernizatoare ale Transilvaniei după Marea Unire.[…] Cartea aduce numeroase informații importante, necunoscute până în prezent, asupra arhitecturii din Transilvania interbelică și a profesioniștilor activi aici, înscriind practica profesională din provincie în contextul general al întregii țări, constituindu-se astfel ca un studiu de referință pentru orice lucrare viitoare.

prof. univ. dr. arh. Nicolae Lascu (Prefață, pp.7-11)

 

 

De ce s-ar cuveni să parcurgă cât mai mulți cititori paginile acestei cărți ?

Este un eveniment editorial major, pe care îndrăznesc să-l consider și un instrument - model pentru cei ce se vor încumeta să extindă aria de investigație, completând astfel hiatusurile din puzzle-ul arhitecturii moderne a României. Readuce în atenția contemporanilor nume și opere ale arhitecților interbelici, pe nedrept uitate de memoria colectivă și mai grav, absente din publicațiile breslei sau din cultura noastră profesională. Pune în lumină amplitudinea și modernizarea cadrului urban edificat, prin care țara noastră, într-o perioadă relativ scurtă, a reușit să aspire la un loc respectat în primele rânduri ale națiunilor europene.

Civilizațiile au o istorie scrisă în documente dar și una scrisă ”în piatră”; ea stă mărturie urmașilor peste ani și pe ea suntem datori să o impunem respectului tuturor, îmbogățindu-i valorile.

prof. univ. dr. arh. Mircea Ochinciuc (26 oct. 2020)

 

 

Pentru arhitecți, istorici și cercetători deopotrivă, Transilvania multietnică și multiconfesională a fost întotdeauna un subiect preferențial. Transilvania rurală a satelor săsești, cu bisericile și cetățile lor fortificate, a fost descoperită și redescoperită de câteva ori în ultimii ani. Nu același lucru se poate spune despre Transilvania urbană, cercetările existente limitându-se la orașele medievale. În istoria tumultuoasă a Transilvaniei, prea puțin cunoscută este perioada interbelică, când dezvoltarea și modernizarea orașelor sale se distinge prin caracteristici specifice, generate de înlocuirea sistemului politic, administrativ și instituțional anterior, de modificarea ordinii sociale. Arhitectura urbană a Transilvaniei interbelice reflectă toate caracteristicile specifice regiunii și oferă o imagine complexă și integrată a istoriei locale, înscriindu-se totodată în curentele practicii europene a timpului.

Cartea de față este rezultatul strălucit al unui studiu care și-a propus documentarea, analiza critică și prezentarea practicii arhitecturii urbane în Transilvania anilor interbelici (1919-1940), studiu încheiat în anul 2019 prin susținerea tezei de doctorat cu același titlu, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.

Daniela Puia, arhitectă mai pasionată de studiu și cercetare decât mare parte a generației ei și mai ardeleancă decât recunoaște că este, s-a aventurat pe un drum nedesțelenit, insuficient cercetat și documentat. A fost încurajată în demersul ei temerar de un alt arhitect ardelean prin definiție, profesorul Nicolae Lascu, care i-a supravegheat zbaterile tezei de doctorat, la început ușor neîncrezător în ambiția și forța autoarei de a duce la bun sfârșit un demers atât de curajos și dificil, apoi, treptat, cu răbdare și interes.

Dar cartea nu se limitează la teza de doctorat. După susținere, a urmat o vară întreagă de peregrinări ale autoarei pentru o documentare fotografică la fel de serioasă ca cercetarea inițială. Rezultatul este un volum consistent în informații, prezentate impecabil din punct de vedere grafic și estetic, o carte elegantă, marcată de sensibilitatea și discreția autoarei.

arh. Maria Mănescu, redactor editura UAUIM (27 oct. 2020)

 

 

Cred, alături de alții, că din motive care nu pot face obiectul acestor rânduri, arhitectura din Transilvania nu a ocupat locul care i se cuvine în istoria scrisă a arhitecturii din România. Este, în același timp, îmbucurător faptul că lacuna aceasta este pe cale de a fi remediată. Mărturie sunt, printre altele, numeroasele referințe, în majoritate recente, prezente chiar în lucrarea la care ne referim. Este vorba, adesea, de studii privind aspecte locale sau limitate în timpul istoric.

Lucrarea arhitectei Daniela Puia - reluând și amplificând o teză de doctorat - trecută deci prin numeroase „filtre” - are ca prim merit faptul de a se prezenta ca o sinteză, care - nefiind (încă) exhaustivă - prin efortul documentar, materialul faptic, pertinența analitică se situează deja ca un binevenit aport la completarea „frescei”, în continuă aprofundare, a istoriei arhitecturii din România.

Faptul că este vorba de anii 1920-1940, perioadă crucială a întregirii teritoriului național, nu face decât să-i sporească interesul.

Subliniez, în al doilea rând, alegerea titlului lucrării. Afirmarea intimei legături între arhitectură și oraș („... un oraș frumos înseamnă o bună arhitectură și reciproc” - Aldo Rossi) constituie o solidă bază pentru un discurs coerent privind arhitectura și urbanismul liber de polemici partizane.

Primul capitol - „Contextul general al Transilvaniei interbelice” - reușește să situeze cu acuitate specificitatea obiectului istoric. Este, în același timp, o bună ocazie de a aprecia universul ideatic, cât și cel stilistic-literal al autoarei: cuprinzător și în același timp esențial, limpede, precis.

Capitolul al doilea - „Arhitectura” - aduce o importantă documentație, unde planuri actualizate, fotografii recente, informații despre arhitect și (eventual) constructori, contribuie la o identificare de prim nivel, deja relevantă, ținând seama de cantitatea referințelor. Dincolo de structurarea pe funcțiuni, programe, tipuri, care simplifică accesul, se găsește fundalul mereu prezent al contextului, cu complexele specificități locale, puse în evidență cu pertinență și subtilitate.

„Arhitecții” se intitulează al treilea capitol. Este locul unde întâlnim - asemeni primului capitol - enormul efort consimțit de statul român pentru a face să funcționeze angrenajul politic, social, administrativ, juridic din teritoriile recuperate. Este, de asemenea, locul unde se pot observa interferențele „individului-arhitect” cu numeroși factori: politici, religioși, etnici, de formație profesională, societali, de aderență la mișcări și curente sau de simpla conștiință.

Cartea se citește cu interes. Pot spune: cu plăcere. Ea lasă impresia unui „tot” bine stăpânit și închegat.

Toată partea de „anexe” și în special tabloul recapitulativ cu integralitatea operelor documentate își vor păstra utilitatea chiar și în vremuri mai obsedate (dacă se poate) de „imediatitate” decât cele de astăzi.

prof. univ. dr. arh. Nicolas Mircea Lupu (Elveția, 29 oct. 2020)