Kengo Kuma Anti-obiect

ANTI-OBIECT: Disoluția și Dezintegrarea Arhitecturii
KENGO KUMA

traducere în limba română a lucrării:
Anti-Object: The Dissolution and Disintegration of Architecture
arhitect KENGO KUMA
AA Publications Ltd. (2008)

Cuvânt înainte de  KISABURO ISHII, Ambasador al Japoniei în România

Editor: Pro Cultura Publisher 
București, România, 2017
ISBN 978-606-94265-2-4
Limba: română
144 pagini
Format: 14×23 cm
Copertă cartonată și supracopertă  (hardcover)
Tipar și legătorie: Dinasty Books Proeditură și Tipografie, București


CUPRINS:

  • DISPARIȚIE. O INTRODUCERE ÎN TEORIA ANTI-OBIECTULUI
  • NAŞTEREA UNEI CONEXIUNI:  CASA HYŪGA PROIECTATĂ DE BRUNO TAUT
  • REVĂRSARE: „WATER/GLASS”, ATAMI, SHIZUOKA, 1992-95
  • DISPARIȚIE:  OBSERVATORUL KIRŌSAN, OCHI-GUN, EHIME, 1991-94
  • MINIMALIZARE: UN TEATRU NŌ ÎN PĂDURE, TOMOYA, MIYAGI, 1995-96
  • REVELARE: PAVILIONUL JAPONIEI LA BIENALA DE LA VENEŢIA, 1995
  • INVERSARE: TEATRUL CHOFU, TOKYO, 1997
  • SUBSTITUIRE: PARCUL MEMORIAL ACUSTIC, TAKASAKI, GUMMA, 1997-98
  • DESCOMPUNERE ÎN PARTICULE: MUZEUL PIETREI, NASU-CHŌ, TOCHIGI, 1996-2000

Cartea a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România din timbrul arhitecturii

OAR Logo 2020

La 9 ani de la prima ediție în limba engleză, „Anti-Obiect” reprezintă unul dintre puţinele texte scrise de arhitecţi, conceput sub forma unui eseu comprehensiv, axat nu atât pe istorie şi teorie ci mai degrabă pe autoevaluarea şi reorientarea viziunii unui arhitect aflat la jumătatea carierei. Aşa cum mărturisește, Kuma dezbate ObiectulArhitectura ca obiect, exprimându-şi deopotrivă respingerea în faţa arhitecturii autosuficiente, opresive şi ideile sale inovatoare, evidențiind totodată limitele acestei abordări. Interesul său major se concentrează asupra golului, spaţiul imaterial, greu de surprins dar încărcat cu semnificaţii – un mediu de relaţionare și comunicare care uneşte oamenii şi plasează clădirea într-o relaţie de armonie cu natura.
Kuma discută critic a serie de proiecte concepute de biroul său iar cheia de lectură a textului este lucrarea Hyūga Residence, al cărei autor este Bruno Taut. Tonul scrierii aparţine deopotrivă manifestului şi confesiunii, arhitectul distanţându-se atât de realizări contemporane egocentrice, izolate de mediul înconjurător, dar şi de propriile producţii de arhitectură realizate în perioada de debut. În plus, Kuma interoghează o serie de idei fundamentale ale domeniului arhitecturii, precum înţelegerea duală a spaţiului (optic vs tactil) sau abordarea din perspectivă fenomenologică a arhitecturii. În acest sens, Anti-Object poate fi considerat unul dintre cele mai interesante texte de gen care problematizează pliul deleuzian din perspectivă arhitecturală. A şterge, a face să dispară, a masca, a îngropa, a face să plutească, a dizolva, a transforma în particule etc., reprezintă o întreagă semantică a dispariţiei pe care Kuma o dezvoltă, căutând cu obstinaţie existenţa unei arhitecturi imateriale – o căutare a efectelor şi a arhitecturii ca fenomen. Voinţa de “ştergere a arhitecturii” trebuie înţeleasă în legătură cu preocuparea de a afla o metodă non-vizuală prin care arhitectura, concepută ca un teritoriu, să îşi capete materialitate pe măsură ce îşi asumă continuitatea universului digital. În viziunea sa, spaţialitatea arhitecturală reprezintă un teritoriu care este în acelaşi timp cibernetic şi fizic.
Proiectul se adresează tinerilor arhitecţi şi studenţi, profesioniştilor din domeniu și deopotrivă publicului larg preocupat să înţeleagă aspecte importante ale fenomenului arhitectural contemporan.

LIBRĂRII / BOOKSHOPS

Libraria Eminescu
Librarium
Cartepedia
Carturesti

Libris
L A N S A R E   D E   C A R T E
LUNI, 22 IANUARIE 2018, ORA 18:30
Ordinul Arhitecţilor din România, Casa Mincu, str. Pictor Arthur Verona nr. 19, sector 1, Bucureşti

Editura Pro Cultura — Asociația Pro Cultura pentru o istorie a civilizației universale, a lansat luni, 22 ianuarie a.c. cartea ”Anti-Obiect: Disoluția și Dezintegrarea Arhitecturii”, autor Kengo Kuma. Evenimentul editorial a avut loc la Ordinul Arhitecților din România (OAR), Casa Mincu, str. Pictor Arthur Verona nr.19, sector 1, București, în prezența E.S. Kisaburo Ishii Ambasadorul Japoniei în România și a Doamnei Sachiko Ishii.
Această primă ediție în limba română a fost tradusă după varianta în limba engleză, publicată de AA Publications, Ltd. în 2008, a cărții Anti-Obiect, semnată de arhitectul japonez Kengo Kuma, reprezentant de seamă al uneia dintre cele mai importante scene ale creației arhitecturale mondiale. Ediția în limba română este însoțită de un cuvânt-înainte semnat de E.S. Kisaburo Ishii, Ambasador al Japoniei în România și a fost coordonată și îngrijită de conf. dr. arh. Mihaela Pelteacu și drd. arh. Daniela Maria Puia — Universitatea de Arhitectură și Urbanism ‘Ion Mincu’, București.
Programul evenimentului editorial a inclus alocuțiunile coordonatorului traducerii, arh. Mihaela Pelteacu, președintelui OAR, arh. Șerban Țigănaș și E.S. Ambasadorul Japoniei în România, Kisaburo Ishii în calitate de contributor la realizarea acestei ediții. Discursul E.S. Kisaburo Ishii a surprins audiența prin claritatea mesajului privind prețuirea pentru modul în care Kengo Kuma înțelege să ducă mai departe valorile arhitecturii tradiționale japoneze și îndemnul adresat tinerilor arhitecți români de a merge să vadă clădirile proiectate de Kengo Kuma, în Japonia. Mai mult, E.S. și-a exprimat dorința de a vedea în România un proiect realizat de un arhitect japonez.
La eveniment au mai fost prezenți: președintele OAR București, arh.Șerban Sturdza, membri ai Colegiului director al Ordinului Arhitecților din România, arhitecți, studenți, iubitori ai culturii și esteticii nipone.

PARTENERI MEDIA

Agerpres
Radio Romania Cultural

RECENZII / REVIEWS

KENGO KUMA. „ANTI-OBIECT: DISOLUȚIA ȘI DEZINTEGRAREA ARHITECTURII”
Recenzie arh. Dorin Ștefan, Revista Arhitectura, nr. 6/2017 – 1/2018
Citește articolul

BIBLIOTECI / LIBRARIES